Tocmai s-au încheiat două săptămâni în care Federația Mondială de Vovinam – WVVF a organizat totul la superlativ, cu un profesionalism desăvârșit, unind astfel reprezentanții celor 35 de națiuni prezente într-o mare familie practicantă a veritabilului stil Vovinam Viet Vo Dao!
Examen internațional de grad Master 7 – 4 Dang, Congresul Mondial cu alegeri pentru mandatul 2023 – 2027 și cea de a 7-a ediție a Campionatelor Mondiale de Vovinam au fost obiectivele WVVF, marcând în același timp printr-o organizare mediatizată și de-a dreptul spectaculoasă, cei 85 de ani de existență a Vovinam-ului!
Cu concurență extrem de puternică și peste 500 de sportivi prezenți din toată lumea, Federația Română de Vovinam Viet-Vo-Dao s-a prezentat cu seriozitate la toate acțiunile enumerate mai sus chiar dacă de această dată, la Campionatul Mondial nu a înscris decât 3 sportivi seniori (Adrian Teleman, Sinodor Socea și Gabriel Molocea), media de vârstă a echipei apropiindu-se de 40 de ani, față de alte națiuni cu număr mult mai mare de sportivi foarte tineri.
Cu toate acestea, veteranii noștri s-au prezentat onorabil, clasându-se în general în prima jumătate la probele tehnice (din 15 – 20 de sportivi pe probă), iar la luptă, categoria -92 kg, Adrian Teleman a obținut Bronzul Mondial, rezultate ce ne încurajează să ne concentrăm pe viitor la lansarea unei noi generații de tineri sportivi ce pot cu siguranță consolida aceste performanțe.
România a avut și reprezentant în Comisia Mondială de Arbitraj pe Dl Angel Mititelu (5 Dang), experimentat și respectat arbitru internațional!
De asemenea, suntem mândri să vă anunțăm că în cadrul acestor acțiuni WVVF, în urma Congresului de Alegeri 2023-2027, Dl Florin Macovei a fost desemnat ca Vicepreședinte Executiv al Federației Mondiale de Vovinam și nu în ultimul rând, vechii noștri practicanți au parcurs cu succes în Vietnam și etapele examinării grad Master în fața Consiliului de Maeștri astfel:
– 7 DANG, Florin Macovei (Domnia sa și Maestrul italian Vittorio Cera fiind primi non-asiatici ce obțin acest grad în 85 de ani de existență a Vovinam-ului)
– 4 DANG, Adrian Teleman, Sinodor Socea, Răzvan Niculescu.
Felicitări tuturor și cu ocazia Zilei Naționale, 1 Decembrie 2023, La Mulți Ani români, La Mulți Ani ROMÂNIA !!!








