Vovinam, o cale spre educație civică II – Bacău

O nouă întâlnire cu elevii mai mari din cadrul Colegiului Național de Artă ,,George Apostu” din Bacău, a avut loc în acest final de săptămână.

Ca de obicei, am dorit să evidențiem tinerilor artiști, partea spectaculoasă, calea filosofică a artelor marțiale, dar și ,,noțiuni de autoapărare”. Nu e greu de intuit faptul că Vovinam Viet-Vo-Dao îndeplinește cu succes aceste trei deziderate.

Cei care s-au străduit să prezinte cât mai bine particularitățile acestui stil, au fost cei doi reprezentanți ai celor două cluburi de Vovinam din Bacău: Marian Hriban de la Clubul Sportiv ,,Dicomes” și Sinodor Socea de la ,,Academia de Arte Marțiale Socea „.

,,Trăiește și ajută și pe celalalt „.

Grand Master Le Sang

Lasă primul comentariu